> Home > Dove siamo > Area riservata > Contatti    
 
 
 
 
 
 

BEATA M.GABRIELLA SAGHEDDU (1914 - 1939)

Maria Sagheddu (1914-1939) s-a nascut la Dorgali, în Sardinia, într-o familie de ciobani. Martorii copilariei si ai adolecentei sale ne-o prezinta ca fiind încapatânata, critica, contestatara, rebela. Cu toate acestea, înzestrata cu un profund simt al datoriei, al devotamentului si al ascultarii, o ascultare însa cu aspecte contradictorii: “Asculta mormaind, dar era supusa. Raspundea cu nu, dar imediat se apuca de treaba”, asigura martorii.
Toti cei din jurul ei au vazut-o cu uimire schimbându-se spre optsprezece ani. Încetul cu încetul, se îmblânzeste, nu se mai mânie, devine gânditoare, austera, rabdatoare si rezervata. Se dedica mai mult rugaciunii, este mai atenta la nevoile aproapelui. Cere sa fie înscrisa la Actiunea Catolica. Începând de acum, devine mai supusa inspiratiilor Domnului, dorind sa împlineasca voia Sa. La douazeci si unu de ani, se hotaraste sa se consacre lui Dumnezeu si, urmând sfaturile parintelui sau spiritual, intra la Manastirea Trapista din Grottaferrata, o comunitate saraca din punct de vedere financiar si cultural, condusa atunci de Maica Maria Pia Gullini.
Viata spirituala a sorei Maria Gabriella va fi caracterizata de doua elemente esentiale:

- cel dintâi si cel mai evident este recunostinta pentru milostivirea pe care Dumnezeu i-a dovedit-o, cerându-i sa-i apartina în întregime: îi placea sa se compare cu Fiul risipitor si nu stia decât sa multumeasca pentru chemarea sa la viata monahala, pentru manastire, pentru superioare, pentru surori, pentru tot. “Cât de bun este Domul!”, repeta neîncetat. Aceasta recunostinta o va însoti pâna în ultimile sale clipe, pâna la agonie.

- cel de al-doilea este dorinta sa de a raspunde harului cu toata puterea sa, ca sa se savârseasca în ea ceea ce Domnul a început, ca sa se împlineasca voia lui Dumnezeu. Este constienta ca doar asa va putea ajunge la pacea adevarata.

În timpul noviciatului, traieste cu teama ca va fi data afara, dar dupa ce-si depune voturile, învinge aceasta frica si traieste într-o abandonare plina de pace si încredere. Din acest moment, creste în ea dorinta de a se oferi pe deplin. “Acum, Tu trebuie sa actionezi!” îi va spune Domnului. Scurta sa viata monahala (trei ani si jumatate) se savârseste ca o euharistie, având doar grija de a se lepada cu totul de sine pentru a-L urma pe Hristos în ascultarea Sa fata de Tatal, pâna la moarte. Vocatia sorei Maria Gabriela a fost aceea a jertfei smerite, a daruirii de sine totale Domnului.
Amintirile surorilor despre ea sunt simple si graitoare: mereu gata sa se recunoasca vinovata, cerându-le iertare celorlalti fara sa se îndreptateasca, smerita, simpla si sincera, gata sa îndeplineasca cu bucurie orice munca, ostenindu-se de buna voie cu muncile cele mai grele, fara sa spuna nimanui nimic.
Depunându-si voturile, îsi da seama înca si mai mult de nevrednicia sa : “Viata mea nu valoreaza nimic, zice, pot s-o ofer linistita.”
Stareta sa, Maica Maria Pia Gullini, era foarte sensibila la miscarea ecumenica si se ruga mult pentru unitatea crestinilor. A transmis si comunitatii sale aceasta mare dorinta a sufletului sau. Atunci când, la invitatia unui pionier al ecumenismului din Biserica Romano-Catolica, parintele Couturier, le prezinta surorilor îndemnul la rugaciune si la jertfa pentru marea cauza a unitatii crestinilor, sora Maria Gabriela simte ca aceasta chemare o priveste în mod deosebit, ca este vorba de o chemare la a-si jertfi tânara sa viata. “Simt ca Domnul mi-o cere, îi marturiseste staretei sale, ma simt chemata la aceasta, chiar atunci când nu vreau sa ma gândesc.”
Drumul sau este rapid, fara sovaire. Preocupata de a ramâne mereu în ascultare, constienta de propria sa fragilitate, neavând decât o singura dorinta: “voia lui Dumnezeu, slava Sa”, Maria Gabriela ajunge la aceasta libertate care o duce la asemanarea deplina cu Isus care, “iubindu-i pe ai Sai care erau în lume, pâna la sfârsit i-a iubit.” (Io 13,1) În fata sfâsierii Trupului lui Hristos, simte nevoia de a se jertfi pe sine însasi, o jertfa pe care a împlinit-o pâna la capat.
Înca din seara jertfei sale, tuberculoza pune stapânire pe tânara maica, care pâna atunci era perfect sanatoasa: o va duce la moarte dupa cincisprezece luni de suferinta. În seara zilei de 23 aprilie 1939, sora Maria Gabriela îsi sfârseste îndelungata suferinta, lasându-se cu totul în voia lui Dumnezeu. Chiar în acest moment, clopotele suna sfârsitul Duminicii Bunului Pastor, aceasta duminica în care evanghelia vesteste: “Va fi o singura turma si un singur pastor.” (Io 10,16)
Jertfa sa, chiar înainte de a fi savârsita, ajunsese cunoscuta în lumea anglicana, si de atunci a gasit un ecou larg în inimile multor credinciosi din diferite confesiuni. În decursul anilor urmatori, un mare numar de candidate s-au prezentat la manastirea din Grottaferrata: prin aceasta, sora Maria Gabriela si-a dovedit foarte concret recunostinta fata de comunitate.
Trupul sau, care s-a aflat neatins în momentul recunoasterii din 1957, se odihneste acum într-o capela (Cenacolul Unitatii) vecina cu Manastirea din Vitorchiano, unde comunitatea din Grottaferrata s-a transferat.
La patruzeci si patru de ani de la moartea sa, sora Maria Gabriella a fost beatificata de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, în Bazilica Sfântul Paul de la Roma, la 25 ianuarie 1983, sarbatoarea Convertirii Sfântului Apostol Paul si ziua în care se încheie Saptamâna de rugaciune pentru unitatea crestinilor.






Torna su
 
 
 
Testimonianze
Articoli sulla beata
Ecumenismo
Eventi per il Centenario
 



Storia | La comunità | Vita nel Monastero | Contatti | Eventi | Pubblicazioni | Area riservata
Monastero Trappiste Vitorchiano - Informativa Privacy | Informativa Cookie
Realizzazione grafica: Monache Trappiste di Vitorchiano - Powered by InfoMyWeb - Presenti su T.I.V. - Tuscia In Vetrina